Primăria Florești a inițiat demersuri legale pentru a micșora tarifele impuse de Hidro Prahova

Primăria Florești a inițiat demersuri legale pentru a micșora tarifele impuse de Hidro Prahova, după ce a constatat că facturile emise după 1 ianuarie 2025 sunt uriașe!
Încă o localitate se arată nemulțumită de noile tarife solicitate de operatorul județean de apă și canal, de la începutul acestui an.
Acestea au crescut cu 115% la apă – de la 4,48 lei/ mc la 9,66 lei/ mc și cu peste 152% la canalizare (apă evacuată) – de la 3,5 lei/ mc la 8,85 lei (vezi FOTO sus).
La finele săptămânii trecute, primarul Simona David a scris:
„Pentru că prețul apei a crescut semnificativ, dublându-se efectiv, am vrut să vă aduc la cunoștință faptul că este o situație nedreaptă și că nu sunt de acord cu această bătaie de joc! Vă promit că voi căuta, începând de mâine, o soluție și voi face toate demersurile pentru a putea reduce costul apei, chiar dacă acest lucru implică identificarea unui nou furnizor de apă potabilă și canalizare. Vă voi ține la curent cu pașii pe care îi voi face în rezolvarea acestei probleme care afectează întreaga populație a comunei.”
La începutul acestei săptămâni, edilul comunei s-a deplasat la sediul Hidro Prahova, unde a cerut lămuriri pe această temă și a depus o adresă în vederea reducerii prețurilor (vezi FOTO jos).
„Așa cum v-am promis, am început să fac demersuri pentru rezolvarea problemei cu prețul dublat al apei. Astfel, ieri am fost la sediul Hidro Prahova, însoțită de juriștii Primăriei și am discutat despre această situație, iar astăzi am înaintat o adresă, în care am cerut revizuirea noilor tarife. Așteptăm un răspuns pentru a ști care sunt următorii pași pe care îi vom urma în găsirea unei soluții convenabile pentru cetățenii comunei Florești.” – a mai precizat Simona David.
Primarul susține că Hidro Prahova nu a făcut investiții pe raza comunei și că nu are practic nicio contribuție la îmbunătățirea serviciilor sau modernizarea conductelor.
De altfel, administrația locală a demarat lucrări de extindere a rețelelor de apă și canal cu bani de la bugetul de stat, prin Programul Național „Anghel Saligny”.
Din păcate, demersul autorităților s-ar putea lovi, însă, de faptul că deciziile referitoare la Hidro Prahova se iau în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei – Prahova”, în care sunt reprezentate Consiliul Județean și câteva zeci de localități.
În cadrul A.D.I., comuna Florești are un singur vot la dispoziție și depinde de votul majorității.
Ziarul de Ploiești



