Primaria Filipestii de Padure va soma contribuabilii cu datorii la bugetul local

0 794

Primaria Filipestii de Padure va soma contribuabilii cu datorii la bugetul local, atât persoane fizice, cât și persoane juridice.

Decizia a fost luată după ce s-a constatat că există restanțe cu valori semnificative.

Desigur, nu e o situație generalizată, deoarece există și buni-contribuabili, care își achită dările la timp. De fapt, cei mai mulți așa fac.

Din păcate, aproximativ 350 de persoane din comună au de achitat sume mai mari, după ce au tot amânat să plătească.

Acești bani văduvesc bugetul local de posibilitatea de a investi în lucrări de reparații, de modernizare sau de construire a unor obiective.

În consecință, Primăria Filipeștii de Pădure va demara procedura de recuperare a creanțelor.

În primă fază, cei care au datorii vor primi somații.

Dacă se arată binevoitori, au o șansă să nu plătească toată suma o singură dată.

Persoanele fizice și firmele care vor înțelege că trebuie să achite taxele și impozitele, așa cum fac și restul cetățenilor sau societăților din comună, vor găsi înțelegere din partea administrației locale, în sensul că putem încheia cu ei acorduri de eșalonare a datoriei pe mai multe luni„, a declarat primarul Ciprian Morărescu.

Pentru cei care nu înțeleg să-și achite obligațiile fiscale, Curtea de Conturi impune Primăriei Filipeștii de Pădure să treacă la executări silite și popriri pe venituri.

Iar dacă unii contribuabili vor justifica spunând că nu au surse de bani disponibile, legea prevede că pot fi dați în judecată. Ceea ce nu ar fi tocmai bine.

VEZI UNDE POT FI ACHITATE DĂRILE LA BUGETUL LOCAL:  Anunt plati impozite si taxe.pdf

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.