Primăria Filipeștii de Pădure va extinde programul de modernizare a sistemului de iluminat public

Primăria Filipeștii de Pădure va extinde programul de modernizare a sistemului de iluminat public, pentru că a primit o nouă finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Noul proiect, care a fost aprobat recent, prevede audit energetic, proiectare, asistență tehnică, consultanță, achiziționarea și instalarea unui sistem de iluminat complet echipat cu dimare și telegestiune de la distanță.
AFM va acorda suma de 2 milioane de lei, cu care administrația locală va cumpăra alte 212 lămpi cu led.
Acestea sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic. În plus, oferă o luminozitate variabilă, care poate fi schimbată în funcție de ora de funcționare.
Administrația locală a anunțat că noile lămpi vor fi montate în zone unde nu s-a făcut modernizarea sistemului de iluminat public.
De asemenea, va fi extinsă rețeaua în zone unde există blocuri – respectiv pe o stradă din centrul comunei, dar și în cartierul Provița.
Este al doilea proiect de acest gen finanțat de AFM și pus în practică la Filipeștii de Pădure.
În primul, s-a reușit modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public cu 981 de lămpi cu led.
Ziarul de Ploiești

