Primăria Filipeștii de Pădure și Consiliul Local au împărțit cadouri copiilor din comună
Primăria Filipeștii de Pădure și Consiliul Local au împărțit cadouri copiilor din comună, în avans la ziua de 1 Iunie.
Autoritățile locale au decis și în acest an că Ziua Copiilor trebuie sărbătorită așa cum se cuvine, iar cei mici trebuie să primească daruri.
Astfel, cu fonduri de la bugetul comunei, au fost pregătite peste 1070 de pungi cu bunătăți.
„Este primul an când extindem programul și oferim cadouri nu doar copiilor de grădiniță sau din învățământul primar, ci și elevilor din clasele V-VIII. A fost unul dintre proiectele pe care mi le-am asumat, deoarece vreau să nu existe diferențe între cei mici și fiecare să simtă că este prețuit de comunitate. Cu ocazia Zilei de 1 Iunie, le doresc multă sănătate și fericire!” – a declarat primarul Gabriel Frunză.
Așa cum se poate observa în fotografie, fiecare pachet a conținut mai multe dulciuri și o sticlă de suc.
Pungile au fost împărțite la grădinițele din Filipeștii de Pădure, Dițești și Sat Minieri, la Liceul Teoretic și la Școala Ioan Moga, chiar astăzi.
Ziarul de Ploiești

