Primaria Baicoi va lansa licitatia pentru eficientizarea termica a Gradinitei Liliesti

Primaria Baicoi va lansa licitatia pentru eficientizarea termica a Gradinitei Liliesti la peste 8 luni de la semnarea contractului de finanțare.
Fondurile europene sunt cheia pentru un oraș care nu are suficienți bani de investiții, dar birocrația creează probleme.
Administrația locală a trimis documentația pentru a fi aprobată de către Agenția Națională de Achiziții Publice și abia după aceea va scoate lucrarea la licitație.
Este vorba despre proiectul “Creșterea eficienței energetice pentru Grădința Centru Civic Liliești”, care beneficiază de alocări prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020..
Contractul de finanțare a fost semnat la finele lunii august 2021, iar perioada scursă de atunci nu a făcut decât să erodeze suma alocată – 1,916 milioane de lei (TVA inclus) – prin inflație.
Administrația locală a făcut toate demersurile necesare, dar anumite etape de aprobare se desfășoară extrem de greu.
După ce ANAP își va da acordul, documentele de achiziție vor fi încărcate pe SEAP.
Până la demararea lucrărilor efective va mai trece, așadar, câteva luni.
La final, Gărdinița Centru Civic Liliești va fi reabilitată atât la exterior, cât și la interior.
Se vor executa modificări la fațadă și acoperiș, pentru o mai bună eșanteizare, se vor moderniza sălile de clasă și grupurile sanitare. De asemenea, se va schimba instalația electrică.
Ziarul de Ploiești

