Primăria Băicoi nu abandonează Grădinița Tufeni și o modernizează

0 887

Primăria Băicoi nu abandonează Grădinița Tufeni și o modernizează, după ce locuitorii din cartier au cerut acest lucru.

Administrația locală avea de gând să renunțe la sediul vechi de peste șase decenii și să mute preșcolarii în spațiul fostei școli, care oferea mai mult spațiu. Ambele clădiri sunt vechi și trebuia aleasă una dintre ele pentru renovare.

Familiile care au copii mici au ales Grădinița Tufeni, aflată pe strada Nicolae Bălcescu, pentru locația sa centrală în interiorul cartierului și au motivat faptul că astfel toți au mai puțin de parcurs.

Așa că autoritățile orașului au luat decizia de a păstra clădirea actuală.

Numai că, fiind veche, trebuie renovată complet.

Motiv pentru care Primăria Băicoi a luat decizia de a investi în modernizarea spațiului din imagini.

Lucrările – care sunt în curs de execuție – vizează refacerea pereților exteriori și interiori, a podelelor și instalațiilor sanitare, a instalației electrice, schimbarea acoperișului și izolarea termică a clădirii.

De asemenea, vor fi modernizate grupurile sanitare și sălile de curs.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.