Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Primăria Băicoi a scos la licitație unul dintre proiectele finanțate prin PNRR

0 859

Primăria Băicoi a scos la licitație unul dintre proiectele finanțate prin PNRR. Anunțul a fost postat, ieri, pe SEAP.

Intitulat “Infrastructura verde în orașul Băicoi”, proiectul prevede proiectarea și execuția unor piste de biciclete, dar și modernizarea scurgerilor pentru apele pluviale pe străzile Republicii și Oltului.

Contractul a fost evaluat la suma de 3,48 milioane de lei (fără TVA), iar achiziția publică se va realiza prin procedură simplificată.

Câștigătorul va avea la dispoziție 2 luni pentru proiectare și 2 ani pentru construcția propriu-zisă.

Pe strada Republicii, pistele de biciclete vor fi realizate doar pe partea stângă, pe o lungime totală de 2,24 kilometri, care va permite circulația în ambele sensuri. Aici deja există o porțiune amenajată în acest sens, în cadrul altui proiect.

Pe strada Oltului, se vor realiza piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, pe un tronson cu o lungime de 1,88 kilometri (deci în total 3,76 km).

Noile trasee vor face legătura cu pista de biciclete de pe strada Înfrățirii (foto stânga), care a fost realizată cu bani din bugetul local. Astfel, se va putea circula între cartierele Schelă și Liliești, fără teama că bicicliștii ar mai putea fi loviți de mașini.

De asemenea, administrația locală a insistat, în cadrul noului proiect scos la licitație, să se finanțeze și reabilitarea scurgerilor pentru apele pluviale, în condițiile în care există șanțuri din pământ și, izolat, din beton, care sunt necorespunzătoare (cele mai multe sunt colmatate) și nu mai fac față la precipitații intense.

Au fost propuse realizarea de rigole carosabile sau de geigere montate la fața bordurii, pe zona părții carosabile. Rămâne de văzut ce soluție se va adopta prin proiectare.

Firmele sunt așteptate să depună oferte până pe 28 august.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.