Primaria Baicoi a lansat o licitatie publica in valoare de 1,11 milioane de euro

0 2.480

Primaria Baicoi a lansat o licitatie publica in valoare de 1,11 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

Ziarul de Ploiești a mai scris despre acest proiect inițiat de primarul Marius Constantin.

Pentru că lucrurile s-au desfășurat așa cum erau prevăzute și contractul de finanțare a fost semnat, administrația locală a scos lucrarea la licitație publică.

Inițial, au fost depuse 3 oferte, dar una dintre firme a și contestat termenii de achiziție, în sensul că a cerut ca produsele care fac obiectul licitației să fie descrise la modul general și nu cu detalii tehnice.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a acceptat, așa că Primăria Băicoi a fost nevoită să anuleze procedura și să o reia, după ce a corectat criteriile impuse.

Licitația va avea loc pe SEAP, prin procedură simplificată, în data de 26 mai.

Obiectul contractului îl constituie „Cresterea eficientei energetice a iluminatului public in orasul Baicoi, judetul Prahova”.

Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 5.389.357,36 de lei.

* Ce se va schimba, în mod concret, la sistemul de iluminat

În momentul de față, pe raza orașului Băicoi sunt 2434 stâlpi, dintre care doar 1722 au aparate de iluminat. Așadar, nu toate străzile au lumină, pe timp de noapte.

Adminstrația locală vrea să înlocuiască doar lămpile vechi cu unele moderne, pe led, care consumă mult mai puțin și au și o durată de viață mai mare.

De asemenea, se dorește extinderea sistemului pe alți 2,2 kilometri, în zona 9 Mai – Înfrățirii – Abatorului.

Toți stâlpii vor fi dotați cu mini-panouri solare și un sistem de telegestiune, care va permite identificarea instantanee a întreruperilor, cu localizarea exactă a lămpii care a ars. Asfel, timpul afectat unei intervenții pe teren va scădea semnificativ.

Cu unele dintre actualele led-uri, care vor rămâne nefolosite după înlocuirea cu cele noi, mult mai eficiente din punct de vedere energetic, se vor acoperi o parte dintre cei peste 710 stâlpi care nu aveau deloc lămpi de iluminat.

„Probabil nu vom reuși să punem pe fiecare stâlp din oraș sistem de iluminat, dar vom rezolva o parte dintre problemele actuale, urmând să mai achiziționăm alte led-uri, în viitor, când bugetul ne va permite acest lucru. Oricum, după modernizare, iluminatul public stradal ne va costa mai puțin”, a declarat primarul Marius Constantin.

Ziarul de Ploiești

Reclama dupa Articol
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.