Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Prima de casare acordată prin Programul “Rabla clasic” va creşte cu 15% anul acesta

0 299

Prima de casare pentru Programul “Rabla clasic” va creşte cu 15% în 2023, a informat, miercuri, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului să pregătească pentru reuniunea de săptămâna viitoare o informare referitoare la aceste programe.

Da, domnule prim-ministru, aşa cum aţi dispus, am început pregătirea programelor “Rabla clasic”, “Rabla plus” şi “Rabla local”. În cadrul Programului “Rabla clasic”, care oferă acel bonus pentru casarea maşinilor vechi şi posibilitatea de cumpărare de maşini clasice, cu motorizare clasică noi, avem bugetul pentru a asigura o creştere cu 15% a primei de casare, aşa cum şi dumneavoastră aţi discutat la “Dacia”, cu ocazia vizitei pe care aţi efectuat-o. Avem bugetul pentru a oferi acest sprijin majorat în 2023” , a explicat Tanczos Barna.

În 2022, prima de casare era de 6.000 de lei în Rabla Clasic, pentru o mașină mai veche de șase ani, înmatriculată în România. Creșterea de 15% ar însemna o primă de casare de 6900 lei (echivalentul a peste 1400 de euro).

Ministrul Mediului a anunțat și că va fi crescut bugetul pentru achiziţia de maşini electrice.

A crescut numărul de maşini noi înmatriculate, a crescut exponenţial numărul de maşini electrice înmatriculate datorită programelor derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu. S-a redus numărul de maşini second-hand pentru prima dată după foarte mulţi ani. Deci, parcul auto din România se întinereşte şi am putea spune că la sfârşitul anului 2023 bifăm inclusiv obligaţia din PNRR. Ne-am asumat că vom scoate peste 250.000 de maşini vechi din circulaţie. Cred că la sfârşitul anului 2023 deja ţinta pentru ’26 va fi atinsă ”, a mai spus Tanczos Barna.

PROGRAMUL RABLA 2022

Pentru vehicule cu motor pe combustie sau hibrid fără Plug-In

Programul RABLA are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o mașină veche casată, sau 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate.

Tichetul este utilizabil doar pentru achiziția unei mașini noi cu noxe emise de maximum 160g CO2/km în regim WLTP. Pentru achiziția unui autoturism nou se pot folosi maxim 2 tichete RABLA.

Pe lângă suma de 6.000 lei, pentru o mașină veche casată, respectiv 9.000 lei pentru 2 mașini vechi casate, utilizatorul poate beneficia de următoarele eco-bonusuri suplimentare în cazul în care se îndeplinesc condițiile de mai jos:

  • un eco-bonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară („eco-bonus de vechime”).
  • un eco-bonus de 1.500 lei, pentru cumpărarea unei mașini al cărei motor generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 120 g CO2/km în regim WLTP.
  • un eco-bonus de 1.500 lei pentru achiziția unei mașini noi cu sistem GPL/GNC.
  • un eco-bonus de 3.000 lei pentru achiziția unui autoturism nou hibrid (fără Plug-In).

Exemplu de calcul – valoarea maximă finanțată: la achiziția unei mașini cu sistem GPL care are emisii de CO2 mai mici sau egale cu 120g CO2/km (WTLP) prin casarea a 2 (două) vehicule vechi de 15 ani cu norma Euro 3, poți beneficia de o reducere totală de maxim 15.000 lei: 9.000 lei tichet Rabla (2 mașini casate), 2 x 1.500 lei (2 mașini cu vârste peste 15 ani și Euro 3), 1.500 lei (eco-bonus de emisii), 1.500 lei eco-bonus pentru vehicul cu sistem GPL.

Pentru vehicule 100% electrice sau hibrid cu tehnologia Plug-in (reîncărcabil)

Pentru cei care optează pentru o mașină 100% electrică sau hibrid Plug-in, Programul RABLA Plus oferă următoarele tipuri de tichete:

  • un eco-tichet de 26.000 de lei pentru achiziția unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 80 g CO2/km în regim WLTP, cu condiția obligatorie a casării unei (1) mașini vechi.
  • un eco-tichet de 29.000 de lei, pentru achiziția unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78g CO2/km în regim WTLP, cu condiția obligatorie a casării a 2 (două) mașini vechi.
  • un eco-tichet de 51.000 de lei pentru achiziția unei mașini 100% electrice, cu condiția obligatorie a casării unei (1) mașini vechi, dar nu mai mult de 50% din valoarea masinii noi achizitionate.
  • un eco-tichet de 54.000 de lei pentru achiziția unei mașini 100% electrice, cu condiția obligatorie a casării a 2 (două) mașini vechi, dar nu mai mult de 50% din valoarea masinii noi achizitionate.

În cadrul Rabla PLUS se mai poate acorda următoarea primă de casare:

  • un eco-bonus de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani și are norma de poluare Euro 3 sau inferioară („eco-bonus de vechime”).

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.