Preşedintele rus, Vladimir Putin, a aprobat doctrina care permite un răspuns nuclear la un atac convenţional
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat, marţi, o doctrină militară actualizată, care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, transmit EFE şi Reuters.
Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, Putin ordonase modificări, pentru a menţiona că orice atac convenţional asupra Rusiei, ajutat de o putere nucleară, ar putea fi considerat un atac comun asupra Rusiei.
Kremlinul a calificat, ieri, drept nechibzuită decizia, relatată de presă, a administraţiei preşedintelui Joe Biden de a permite Ucrainei să tragă cu rachete americane cu rază lungă de acţiune în ţinte din Rusia şi a avertizat că Moscova va răspunde.
În luna septembrie, Vladimir Putin a declarat că, dacă Occidentul va accepta ca Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acţiune, asta ar însemna „implicarea directă a ţărilor NATO, a Statelor Unite şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina”, deoarece în ţintirea şi lansarea rachetelor ar trebui să fie implicate infrastructura militară şi personalul NATO.
Separat, institutul de cercetare al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că Rusia a început producţia în masă de adăposturi mobile antibombă, care pot proteja împotriva unei varietăţi de ameninţări provocate de om şi de dezastre naturale, între care radiaţiile şi undele de şoc.
Adăpostul „KUB-M” arată ca un container de transport armat. Poate oferi o anumită protecţie împotriva radiaţiilor, schijelor, resturilor şi incendiilor şi poate fi desfăşurat în vastul permafrost nordic al Rusiei, potrivit institutului de stat.
O unitate standard poate găzdui 54 de oameni, dar pot fi adăugate module suplimentare, a spus institutul.
Războiul din Ucraina intră în ceea ce unii oficiali spun că ar putea fi faza finală – cea mai periculoasă – pe măsură ce forţele Moscovei avansează cu cel mai rapid ritm din primele săptămâni ale conflictului din 2022, iar Occidentul încearcă să susţină Ucraina.
Ziarul de Ploiești