Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Prahovean reținut, după ce s-a transformat din consumator de droguri în distribuitor

0 347

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, după ce acesta a fost prins în flagrant de polițiștii BCCO Ploiești.

La percheziția autoturismului cu care se deplasa, s-a descoperit cantitatea de peste 25 grame canabis destinată comercializării.

De asemenea, s-a reținut că, în aceeași zi, inculpatul a oferit cu titlu gratuit o cantitate de canabis, unui consumator.

Precizăm că procurorii DIICOT – Serviciul Ploiești au dispus într-o altă cauză penală (aflată în prezent pe rolul Tribunalul Prahova) trimiterea în judecată a aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Butimanu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.