Prahova: Un bărbat a fost arestat pentru că i-a incendiat mașina fostei soții
Prahova: Un bărbat a fosst arestat pentru că i-a incendiat mașina fostei soții, ca modalitate de a se răzbuna pe ea.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis de Judecătoria Mizil, pe numele unui bărbat în vârstă de 51 de ani din comuna Ceptura, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse.
În fapt, în cursul nopții de 21 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din comuna Ceptura, cu privire la faptul că, în fața imobilului său se află parcat autoturismul personal, la care se manifestă un incendiu.
În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, incendiul fiind lichidat de pompieri, fără a fi înregistrate victime omenești.
Din verificările și investigațiile efectuate de polițiști, a reieșit faptul că incendiul în cauză ar fi fost provocat de către bărbatul de 51 de ani, care aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a deplasat la domiciliul apelantei, deși asupra acestuia a fost emis un ordin de protecție, de către Judecătoria Mizil, prin care nu avea voie să se apropie la mai puțin de 50 de metri, față de imobilul fostei soții.
În urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind condus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Câmpina, în vederea executării măsurii.
Ziarul de Ploiești