Prahova: Șofer profesionist, tras pe dreapta pentru că era beat și conducea haotic

0 519

Noaptea trecută, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN 1, în afara municipiului Ploiești, circulă un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă având o deplasare haotică.

La volan, a fost identificat un bărbat în vârtsă de 53 de ani, din comuna Ceptura, care  emana halenă alcoolică, iar la testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.