Prahova: Se inmultesc dosarele penale, dar creste si riscul infectarii

1 812

Prahova: Se inmultesc dosarele penale, dar creste si riscul infectarii cu noul virus. Tot mai multe persoane obligate la autoizolare încalcă termenii.

La data de 25.03.2020, în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au fost înregistrate un număr de două cauze penale, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.pen.

Organele de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Ploiești – Secția 1 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla, în izolare, la domiciliu, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19, fiind depistată de organele de cercetare penală în timp ce se deplasa pe raza mun. Ploiești, jud. Prahova.

Organele de cercetare penală din cadrul orașului Boldești – Scăeni – Postul de Poliție Lipănești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 24.03.2020, pe raza com. Lipănești, jud. Prahova, două persoane care aveau obligația de a se afla în izolare, la domiciliu, nu au respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19, deplasându-se la magazinul Penny din localitate.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea derepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.

Ziarul de Ploiești

1 Comentariu
  1. Tomescu Laura says

    Pai în cazul asta, au fost testați pentru COVID-19?Bănuiesc ca nu. Sper sa ma înșel, pentru ca ar trebui testați imediat și ar trebui ca persoanele care au luat contact cu respectivii sa se auto-izoleze pentru prevenirea răspândirii acestui virus.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,