Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Prahova: Patru stații de carburanți ale OMV Petrom, oprite de comisarii de la protecția consumatorului

0 964

Prahova: Patru stații de carburanți ale OMV Petrom, oprite de comisarii de la protecția consumatorului, până la remedierea deficiențelor constatate.

În perioada 11 – 14.03.2024, comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia au desfășurat acțiuni de control la stațiile peco din rețeaua OMV – Petrom.

Au fost verificate 48 stații din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova si Teleorman, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 135.000 lei si 4 avertismente.

S-au dispus măsuri de oprire definitivă de la comercializare si retragere din circuitul consumului uman pentru produse în valoare totală de peste 2200 lei și oprire temporară până la remedierea deficiențelor pentru produse in valoare de 4000 lei.

Pentru 4 stații de carburanți din Prahova s-a dispus măsura de oprire temporară prestare servicii până la remedierea deficiențelor. Pentru abaterile constatate a fost informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.

Printre abaterile constatate a fost menționată și: “în momentul ridicării pistolului de alimentare, acesta prezenta scurgeri de combustibil. Atât pavimentul din jurul pompelor cu deficiențe, precum și mânerele acestora prezentau pete de combustibil”.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.