Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Prahova: O mama a descoperit uimita cine i-a furat masina si acum regreta ca a chemat politia

0 312

adolescent la volan baut si fara permisÎn noaptea de 6/7 mai, în jurul orei 3, Dispeceratul Poliției Boldești-Scăeni a fost sesizat, prin SNUAU 112, de către o femeie din comuna Lipănești, care tocmai observase că cineva i-a sustras autoturismul parcat în fața locuinței.

 O patrulă de siguranță publică a fost îndrumată imediat la fața locului, iar, la aproximativ 300 metri de locuința proprietarei, a fost găsit autoturismul în cauză, staționat, iar la volan un tânăr.

S-a procedat la identificarea sa, constatându-se că era chiar fiul persoanei vătămate.

Din verificări a rezultat că acesta ar fi luat cheile autoturismului din locuință fără știrea mamei și ar fi plecat să se plimbe prin comună. Cu această ocazie, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Având în vedere faptul că persoana depistată emana halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest, s-a procedat la conducerea sa la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

Persoana vătămată nu a dorit să depună plângere pentru furtul autoturismului.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.