Prahova: Metoda “Bulache” de a scapa fara inchisoare, dupa acuze de lipsire de libertate si camatarie
Ziarul INCOMOD publică, astăzi, o poveste incredibilă, despre doi frați din localitatea Blejoi, acuzați de lipsire de libertate și cămătărie, care au scăpat doar cu închisoare cu suspendare.
Iată articolul:
S-au tăvălit pe jos în instanță, invocând că sunt atacați de gândaci, s-au dat drept militari, s-au adresat judecătorului cu apelativul doamna doctor, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a demonstra că suferă de o boală psihică, dar au scăpat cu o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, deși erau acuzați de cămătărie și de tentativă de lipsire de libertate.
Este vorba despre Ionel și Constantin Matei, cunoscuți mai degrabă după porecla frații Bulache din Blejoi. Au fost prinși de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IJP Prahova în urma unei ample acțiuni la care au participat sute de polițiști și jandarmi. Au fost atunci percheziționate zeci de case, (peste 30) și au fost aduse la audieri tot atâtea persoane.
Erau suspecți că făceau parte dintr-o grupare infracțională, cu ramificații în tot județul, dar și în afara țării, specializată în cămătărie și furturi din locuințe. Se întâmpla în primăvara anului 2013, dar, la doi ani de la această acțiune, din tot lotul de 20 de inculpați trimiși în judecată, doar opt au fost condamnați, pentru restul persoanelor procesul penal a încetat în urma împăcării părților. Printre cei găsiți vinovați se află și frații Bulache, dar pedeapsa pentru aceștia a fost mai degrabă una simbolică, având în vedere că nici măcar nu s-au deranjat să meargă până la capăt cu apelul prin care solicitau schimbarea sentinței. Poate cea mai grea lovitură primită din partea instanței a fost confiscarea sumei de 15.000 de euro gsită în locuința celor doi frați, bani obținuți din activități de cămătărie, dar și autoturismele acestora (un VW Golf și un BMW), bijuteriile și pietrele prețioase.
Sursa: Ziarul INCOMOD

