Prahova: In 2018 se laudau! Acum, constructia ANL a fost abandonata

0 516

Prahova: In 2018 se laudau! Acum, constructia ANL a fost abandonata pe raza orașului Boldești-Scăieni, acolo unde tinerele familii speră degeaba la un apartament.

Exact în urmă cu 2 ani, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, și directorul Agenției Naționale pentru Locuințe, prahoveanul Andrei Țurcanu, pozau împreună, anunțând că se construiec blocuri ANL, cu 24 unități locative.

VEZI DETALII AICI: Noi blocuri ANL pentru tineri, la 12 kilometri de Ploiesti

Suntem în 2020, a trecut termenul de finalizare (care era decembrie 2019), iar șantierul zace în uitare.

Nimeni nu lucrează, nimeni nu protejează construcția abandonată de degradare în fața intemperiilor.

Iată ce scrie un locuitor care a semnalat această stare de lucruri:

Deși în anul 2018, ANL a preluat temporar de la Primăria orașului Boldești-Scăeni amplasamentul pe care urmau să se realizeze 24 locuințe pentru tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, destinate închirierii, suntem la jumătatea anului 2020 și așa cum se poate observa nu numai că lucrările au stagnat, dar ceea ce s-a construit este într-o degradare accentuată!
Data finalizării lucrărilor era 12/12/2019!!!
Până în prezent la nivelul județului Prahova, ANL a finalizat, în cadrul ,,Programului de construcții locuințe pentru tineri destinate închirierii”, aproximativ 1000 unități locative în localitățile Bușteni, Ploiești, Azuga,Câmpina, Vălenii de Munte și Sinaia.
De ce nu și la Boldești-Scăeni?!
De ce nu s-au respectat termenele contractuale?!

Poate vom afla un răspuns de la conducerea primăriei!
Sau sunt prea ocupați cu asfaltările de proastă calitate făcute acum pe ultima sută de metri înainte de alegerile locale?!”

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.