Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Prahova: Dosar penal pentru evaziune fiscala in forma continuata, in valoare de peste 1,3 milioane de euro

0 267

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat ieri cercetările într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și sustragere de sub sechestru, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu propunere de emitere a rechizitoriului și de sesizare a instanței de judecată.

În urma activităților de urmărire penală desfășurate în cauză s-a stabilit faptul că, în perioada 2012 – 2013, persoanele bănuite ar fi achiziţionat, din Bulgaria, produse petroliere şi materiale de construcţii, pe care le-ar fi comercializat ulterior pe teritoriul naţional, declarând fictiv sediul social al societății prin care se derulau relațiile comerciale.

Operațiunile financiar-fiscale nu ar fi fost înregistrate corespunzător în evidența contabilă.

Pentru eludarea sistemului de taxe şi impozite impus de legislaţia fiscală a statului român, cei patru bănuiți ar fi recurs la reglarea balanţei de T.V.A. sub forma corelării valorii achiziţiilor cu livrările efectuate, sens în care ar fi uzat de interpunerea unor circuite comerciale frauduloase în care ar fi fost angrenate societăţi comerciale cu un comportament de tip fantomă, pe care le-ar fi controlat prin interpuşi.

Prin întreaga activitate infracţională, cei în cauză ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu peste 5.800.000 de lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.