Prahova: Descinderi la locuintele unor indivizi care furau…cruci
Prahova: Descinderi la locuintele unor indivizi care furau…cruci. Aceștia pare că își găsiseră o nișă pe piața hoților din județ.
Totul a plecat de la sesizarea depusă de o femeie din Comarnic, la Poliția Breaza. Aceasta s-a plâns că persoane necunoscute au sustras două cruci montate la locul de veci al familiei.
În urma activităților desfășurate, în data de 29 ianuarie a.c., au fost puse în executare două mandate de percheziție la domiciliile unor prahoveni, ocazie cu care au fost identificate și recuperate cele două cruci sustrase de pe raza orașului Breaza.
Totodată, au mai fost identificate și ridicate alte trei cruci, stabilindu-se că una a fost sustrasă din cimitirul de pe raza comunei Șotrile, iar celelalte de pe raza stațiunii Sinaia, dintr-un spațiu destinat expunerii spre vânzare a unor astfel de obiecte, aparținând unei societăți comerciale.
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a autorilor.
Ziarul de Ploiești

