Prahova: Blocaj pe Autostrada A3, din cauza unor protestatari

Prahova: Blocaj pe Autostrada A3, din cauza unor protestatari. Incidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 13:15.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A3 București-Ploiești, la kilometrul 62, pe sensul de mers către Ploiești, în zona localității Dumbrava, județul Prahova, în contextul protestelor transportatorilor și ale fermierilor, 3 capete tractor au oprit pe carosabil, blocând banda de urgență, banda 1 și banda 2.
Protestatarii au coborât din autovehicule și protestează pedestru.
S-a format coloană de aproximativ 6 kilometri, pe sensul către Ploiești.
Ziarul de Ploiești
FOTO: Doar pentru ilustrație

