Prahova: Amenzi rutiere în valoare de 200.000 lei, date la sfârșitul săptămânii trecute

În perioada 24-26 martie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat 15 acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost controlate peste 700 de autovehicule și au fost efectuate 350 de testări cu aparatul etilotest.
În total, au fost aplicate 460 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de peste 200.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 15 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
În ultimele două zile, polițiștii rutieri prahoveni au depistat pe drumurile publice din județ mai mulți șoferi care au ales să se urce la volan fără a ține cont de regulile rutiere.
În urma filtrelor din trafic, au fost depistați 9 bărbați care se aflau la volan, deși consumaseră băuturi alcoolice sau chiar substanțe cu efect psihoactiv. Toți au rămas fără permisele de conducere, fiindu-le întocmite și dosare penale.
Din fericire, aceștia au fost depistați la timp, înainte de a fi implicați în evenimente rutiere care puteau avea urmări grave. Exemple mai jos.
La data de 25 martie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Gheorghe Doja din municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe direcția centru Ploiești către Bucov.
La volan, a fost identificat un bărbat în vârstă de 25 de ani, care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Ulterior, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Drumul Național 1 B, în comuna Bucov, au depistat un autoturism care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu 81 km/h, în localitate.
Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Tot la data de 25 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Apostolache au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe Drumul comunal din satul Țărculești circulă un autoturism al cărui conducător auto s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
În baza sesizării, au fost efectuate verificări, autoturismul în cauză fiind identificat și oprit, pentru control.
La volan, a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gornet Cricov care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de 25 spre 26 martie a.c., în jurul orei 01.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, au depistat pe strada Căpitan Aviator Popescu Ciocănel un alt autoturism al cărui conducător auto se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, bărbatul în vârstă de 51 de ani, din municipiu, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În dimineața zilei de ieri, în jurul orei 05.15, tot polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au depistat un alt conducător auto aflat la volan sub influența alcoolului, pe strada Rudului.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului în vârstă de 44 de ani, acesta a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Eroilor din stațiune, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Ilfov.
Întrucât șoferul manifesta un comportament suspect, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
O oră mai târziu, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil, în timp ce desfășurau activități pe linia depistării conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză pe Drumul Național 1 B, în oraș, au depistat un autoturism al cărui conducător auto circula cu viteza de 85 de km/h.
Întrucât bărbatul în vârstă de 56 de ani din județul Buzău emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Seara trecută, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției nr.6 de Poliție Rurală Ciorani au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că pe raza satului Cioranii de Jos a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind posibil ca șoferul să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Deplasați la fața lucului, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Fulga, din primele verificări, reieșind faptul că acesta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și noaptea trecută, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Drumul Național 1 A, pe raza comunei Cocorăștii Colț au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Brazi.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ziarul de Ploiești

