Prahova: Accident grav, luni dimineață, provocat de un șofer care consumase alcool

Luni, în jurul orei 03:45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național 1A, în localitatea Măgurele, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism.
Din primele verificări a reieșit faptul că un tânăr de 24 de ani, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 1A, pe direcția Ploiești către Brașov, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un podeț din beton, ulterior răsturnându-se pe plafon.
În urma accidentului rutier tânărul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre probe biologice de sânge.
În cauză s-a deschis dosar penal.
Ziarul de Ploiești

