Pompier paramedic din Prahova, decorat de presedintele Klaus Iohannis
Pompier paramedic din Prahova, decorat de presedintele Klaus Iohannis, după ce a salvat victima unui accident de bicicletă.
În urma cu un an plt. Popa Constantin se afla împreună cu fratele său, maistru militar la USISU Ciolpani, in timpul liber, in apropierea locuinței.
Cei doi au asistat la producerea unui accident grav între doi biciclisti, în urma impactului fiind răniți, unul dintre aceștia intrând în stop cardio-respirator.
Salvatorul a procedat, de îndată, la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de aproximativ 20 de minute până la sosirea echipajului SMURD.
Astazi, a primit cu multă emoție Medalia Naţională „Pentru Merit” clasa a III-a cu însemn pentru militari, conferită de preşedintele României, Klaus Werner Johannis, „în semn de apreciere pentru contribuția importantă, adusă la îndeplinire cu succes a misiunilor specifice”.
Constantin este pompier paramedic, fiind încadrat pe ambulanța SMURD din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiesti.
Ziarul de Ploiești

