Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Politistii din Maneciu nu au apreciat gestul de omenie facut de un prahovean

0 413

alcoolemieUn gest frumos, făcut în sprijinul unui consătean, s-a sfârșit destul de rău pentru un prahovean. Polițiștii i-au întocmit…dosar penal.

Povestea s-a petrecut pe raza comunei Măneciu.

Un echipaj de poliție a oprit pentru verificări două autovehicule, care circulau pe raza localității, unul tractându-l pe cel de-al doilea.

Pentru că agenții au văzut ceva suspect în traseul mașinilor, conducătorii auto au fost identificați și s-a constatat că emanau halenă alcoolică amândoi.

Așa că li s-a cerut să sufle în aparatul etilotest. A rezultat că aveau o concentrație de 0,34, respectiv 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a stabilit că bărbatul aflat la volanul vehiculului tractat nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.