Polidin, sub forma de supliment alimentar? Asa spune noua conducere militara a Institutului Cantacuzino

0 402

Polidin, sub forma de supliment alimentar? Asa spune noua conducere militara a Institutului Cantacuzino, care visează și la un vaccin antigripal.

Un produs de tip Polidin şi un vaccin antigripal sunt în dezvoltare la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul instituţiei, colonel doctor Florin Oancea.

Echipa de producţie a vaccinului gripal desfăşoară în prezent mai multe activităţi. Astfel, s-au efectuat testele de producţie reală a vaccinului pe loturi de ouă embrionate, ceea ce a permis atât adaptarea protocoalelor de lucru, mentenanţa, recalibrarea echipamentelor, cât şi identificarea problemelor şi soluţiilor de remediere a acestora. În acelaşi timp, Departamentul de Cercetare-Dezvoltare lucrează la obţinerea unui produs modern prin optimizarea procesului de producţie şi implicit îmbunătăţirea siguranţei şi eficienţei vaccinale astfel încât să poată fi produs vaccinul gripal trivalent în condiţii de siguranţă”, a explicat comandantul Institutului “Cantacuzino”.

Potrivit lui Oancea, în procesul de obţinere a acestui produs s-au analizat şi motivele pentru care a fost suspendată producţia de vaccin antigripal, la Institutul Cantacuzino, în anul 2013.

Desfăşurăm activitatea de cercetare-dezvoltare să vedem ce nu a funcţionat cu vaccinul gripal. Ştim că în 2011-2013 au fost probleme cu acest vaccin, atât ţinând de produsul în sine, cât şi de aria de producţie. Ce încercăm acum este să avem un produs sigur, deja prima testare făcută la sfârşitul primăverii, începutul verii ne-a dat rezultate îmbucurătoare şi sper ca la sfârşitul acestui an să avem un produs sigur şi să reuşim să raportăm că avem un produs pe care să îl transferăm tehnologic într-o altă arie. Produsul este marea problemă a acestui vaccin gripal. El nu a mai fost pus pe piaţă nu neapărat din cauza ariei de producţie, care, într-adevăr, nu a corespuns normelor GMP, dar şi produsului în sine. Trebuie să ne gândim că tehnologia a avansat, avem metode de identificare a problemelor şi acum ştim ce avem de făcut. Dar vom avea posibilitatea să avem o arie nouă şi la anul putem să ieşim pe piaţă cu vaccinul gripal” – a mai precizat comandantul Institutului “Cantacuzino”.

Institutul Cantacuzino vrea să readucă pe piață și produsul Polidin, dar nu ca medicament, ci în calitate de supliment alimentar,

Polidinul este cel mai cunoscut produs farmaceutic românesc. De la preluarea Institutului de către Ministerul Apărării Naţionale am primit foarte multe semnale, prin care ni se cere să reluăm producţia, motiv pentru care la nivelul Institutului s-a analizat posibilitatea producerii polidinului respectând standardele europene şi am ajuns la concluzia că acesta nu mai poate fi produs în vechile condiţii. Acesta a fost şi motivul pentru care, în anul 2011, a fost suspendată licenţa de producţia a Polidinului. Astfel, Departamentul de Cercetare a trecut la lucru şi în acest moment printr-un proiect avem în studiu şi sperăm să dezvoltăm un produs imunomodulator Polidin. Acesta va fi tot un supliment alimentar şi va putea fi utilizat în profilaxia şi terapia infecţiilor respiratorii, uro-genitale sau în pregătirile preoperatorii”, a mai spus colonel doctor Florin Oancea

Încercăm să avem produsul, să îl facem în condiţii sigure şi să îl punem pe piaţă sub formă de supliment alimentar. Ca să îl punem pe piaţă sub formă de medicament va fi mult mai complicat şi necesită mai mult timp. Noi sperăm ca într-un an-doi să fie pe piaţă„, a mai arătat Oancea.

  • Ce era polidinul, după care plâng așa de mulți

Polidinul a fost un preparat polibacterian imunomodulator, constituit dintr-un amestec de 13 suspensii bacteriene specii gram-pozitive gram-negative, inactivate termic.

El era privit ca un panaceu bun la toate, în România, deoarece în prospect scria că are efect asupra infecțiilor acute si cronice ale căilor respiratorii superioare și inferioare, asupra infecțiilor genito-urinare (anexite, metrite, prostatite), asupra bolilor infecțioase virale (gripa), în caz de arsuri de diverse grade ce afectează suprafețe mari cutanate și era recomandat chiar pentru pregătirea preoperatorie.

În compoziția substanței active apăreau:

  • Staphylococcus aureus 6 milioane germeni inactivati ml
  • Streptococcus pyogenes 3 milioane germeni inactivati ml
  • Streptococcus viridans 3 milioane germeni inactivati ml
  • Streptococcus faecalis 11 milioane germeni inactivati ml
  • Streptococcus pneumoniae 6 milioane germeni inactivati ml
  • Escherichia coli 10 milioane germeni inactivati ml
  • Klebsiella pneumoniae 6 milioane germeni inactivati ml
  • Neisseria catarrhalis 3 milioane germeni inactivati ml

Așadar, produsul se adresa mai curând celor care s-ar fi putut infecta cu diferite tipuri de bacterii și nu avea un efect antiviral direct, ci mai curând stimula sistemul imunitar.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.