Banner Publicitate ZDP ZDP logo

PNL Prahova a anuntat candidatii pentru alegerile parlamentare

0 855

PNL Prahova a anuntat candidatii pentru alegerile parlamentare. De la nivel central, doi miniștri vor ocupa locuri considerate eligibile.

La Camera Deputaților, lista este deschisă de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, urmat de George Ionescu (actual deputat, care a contribuit din plin la victoria de la alegerile locale din județ), Mircea Roșca (fost deputat, care a contribuit la scorul electoral bun de la scrutinul din 27 septembrie, în zona Valea Prahovei) și de Răzvan Prișcă (actual deputat). Pe locul 5 se află Adrian Dupu (jurist).

La Senat, lista este deschisă de Roberta Anastase (actual deputat), urmată de Alexandru Nazare (fost ministru al transporturilor în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor). Pe 3 se află Bianca Patrichi.

În mod normal, liberalii pot câștiga 4 locuri de deputați și 2 de senatori, dar rezultatul final este dictat și de faptul dacă PMP și Pro România vor trece pragul național de 5% și vor intra în Parlament. În caz contrar, ar putea scoate un loc în plus la deputați.

SENAT

Nr. Crt Numele Prenumele Profesia
1 ANASTASE ROBERTA-ALMA Sociolog
2 NAZARE ALEXANDRU Absolvent Științe Politice și Administrative
3 PATRICHI BIANCA-MARIA Absolvent Științe Politice
4 CIOLAC DAN Inginer
5 ȚAGA GABRIEL Matematician
6 MĂCHIȚESCU MARIAN Economist
7 DUMITRU IONUȚ-NICOLAE Inginer

 

CAMERA DEPUTAȚILOR

Nr. Crt Numele Prenumele Profesia
1 PREDOIU MARIAN-CĂTĂLIN Avocat
2 IONESCU GEORGE Inginer
3 ROȘCA MIRCEA Economist
4 PRIȘCĂ RĂZVAN-SORIN Jurist
5 DUPU ADRIAN Jurist
6 PREDA DRAGOȘ-COSMIN-LUCIAN Analist Politic
7 TEJU SORIN Jurist
8 IONICĂ EUGEN Economist
9 TUDORAN LORIN-GABRIEL Inginer
10 NICOLESCU NICOLAE Inginer
11 PANDELE COSMINA RAMONA Economist
12 TUDORA DORIN Inginer
13 PĂTRAȘCU ANDREI-IONUȚ Funcționar Public
14 CONSTANTIN RĂZVAN-CONSTANTIN Jurist

Partidul Național Liberal vine în fața prahovenilor cu candidați pentru Senat și Camera Deputaților care au demonstrat, prin întreaga lor experiență politică și profesională, că pot avea o contribuție majoră la dezvoltarea României, în general, și a județului nostru, în mod special. Îmi face plăcere să anunț că mai multe personalități s-au alăturat echipei #PNL Prahova, începând cu domnul Cătălin Predoiu, ministrul Justiției (care deschide lista #PNL Prahova la Camera Deputaților), și cu domnul Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor (care ocupă poziția a doua pe lista #PNL Prahova la Senat). Vreau să le mulțumesc actualilor parlamentari liberali de Prahova, Roberta Anastase, George Ionescu și Răzvan Prișcă pentru activitatea lor și să le urez mult succes în mandatul următor. În același timp, mă bucur că Mircea Roșca va reveni în Parlament. În calitate de Președinte al organizației #PNL Prahova, am convenit cu viitorii parlamentari liberali să ducem Prahova pe Primul Loc, să transformăm Prahova, în următorii patru ani, în cel mai prosper și mai bogat județ al României.” – a declarat președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, ales recent în funcția de președinte al Consiliului Județean.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.