Plopeni: Trei adolescenți sunt acuzați că au violat o colegă

Plopeni: Trei adolescenți sunt acuzați că au violat o colegă. Oribila faptă a avut loc în luna septembrie, într-o clădire dezafectată din oraș. Victima a fost constrânsă psihic să întrețină raporturi sexuale neconsimțite, susțin polițiștii.
La data începutul lunii octombrie au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în orașul Băicoi, în orașul Slănic, precum și în comuna Dumbrăvești, șase persoane fiind duse la audieri.
Conform anchetatorilor, inițial au fost reținuți cinci băieți, care au fost prezenți la săvârșirea infracțiunii, dar numai unul a fost arestat preventiv și alți doi – arestați la domicilii, pentru că au participat direct la comiterea faptei, ceilalți doi asistând.
„În baza materialului probator administrat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de 5 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, iar ulterior, la data de 2 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente a admis propunerea formulată și a dispus arestarea preventivă față de o persoană, arest la domiciliu pentru 30 zile față de 2 persoane, iar procurorul supraveghetor a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de 2 persoane”, a precizat Inspectoratul Județean de Poliție.
FOTO: Doar pentru ilustrație
Ziarul de Ploiești

