Ploiești: Un bărbat și-a bătut, a doua zi de Paște, soția și fiul

0 158

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Ploiești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

La data de 17 aprilie a.c., acesta ar fi avut un conflict cu soția, care ulterior a degenerat în acte de violență.

Bărbatul a lovit-o pe femeie cu pumnii în zona feței. Când fiul lor a încercat să intervină, pentru a aplana situația, a fost și el victima agresiunii.

În urma loviturilor, soția a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internată.

Având în vedere aceste aspecte a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin provizoriu de protecție.

În baza probatoriului administrat, ieri, 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești l-au reținut pe bărbatul în cauză, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Arhiva, doar cu caracter ilustrativ

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.