Ploiesti: Piata imobiliara a crescut cu 7%. Preturi supraevaluate, sustin specialistii
Ploiesti: Piata imobiliara a crescut cu 7%. Preturi supraevaluate, sustin specialistii, care atrag atenția că ne putem întoarce la criza din 2009 – 2010.
Locuinţele (atât apartamente, cât şi case) sunt cu 7% mai scumpe decât în urmă cu un an, arată un studiu al celor de la imobiliare.ro, efectuat la nivel național.
Spre comparaţie, în perioada similară din 2018, diferenţa de preţ la 12 luni se situa la 5,3%.
Specialiștii vorbesc de prețuri supraevaluate, deși este evident că cererea depășește oferta.
În trimestrul 2 din acest an, piața imobiliară din Ploiești a cunoscut o creștere de 5%, care ne-a aruncat înaintea Bucureștiului și a municipiului Cluj Napoca.
Numai că puterea de cumpărare este scăzută, în condițiile în care creditele bancare sunt scumpe și s-au înăsprit condițiile de acordare, iar oamenii nu dispun de sumele necesare din propriile venituri. În plus, cursul euro/ leu este defavorabil unei achiziții imobiliare.
Aceste majorări se văd limpede în Ploiesti.
Apartamentele cu 3 camere din Ploiești, decomandate, construite în blocuri realizate după 1980, pleacă de la 50.000 de euro (ultimul etaj, zone proaste) în sus. Pentru etajele mai bune (1 sau 2) se cer prețuri cuprinse între 60.000 de euro (apartamente nemodernizate) și 98.000 de euro.
Apartamentele de 3 camere, din blocurile nou construite (2016 – prezent) au prețuri cuprinse între 52.000 de euro (ultimul etaj, zone periferice) și 175.000 de euro (bloc tip vilă din anul 2016, finisaje lux, situat pe Bulevardul Independenței).
Un apartament cu 2 camere în Ploiești, care respectă condițiile de mai sus, nu poate fi cumpărat astăzi cu mai puțin de 40.000 de euro și la acest preț găsiți doar la ultimele etaje și în zone mai puțin dezirabile.
În zona centrală și în zonele apropiate (Bulevardul Republicii, Cantacuzino, Democrației), un apartament de 2 camere, decomandat, construit după 1980, este evaluat la 50.000 de euro minimum. Și nu este modernizat !
În blocurile noi, situate în zone bune, un apartament de 2 camere poate ajunge și la 92.000 de euro.
Garsonierele decomandate din Ploiești, aflate în blocuri construite după 1980, pleacă de la 25.000 de euro (zona C) și ajung la 49.000 de euro (bloc nou, zona centrală).
Ziarul de Ploiești

