Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ploiești: O femeie a suferit arsuri, după ce autoturismul a luat foc

0 366

 

Ploiești: O femeie a suferit arsuri, după ce autoturismul a luat foc. Pentru că șoferița s-a panicat, vehiculul a ieșit de pe șosea și a lovit un gard.

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02:15, pompierii Detașamentului 1 Ploiești au fost chemați pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, în zona Gării de Nord.

Acesta a afectat portiera de pe partea șoferului, iar habitaclul a fost deteriorat de la degajările de fum.

La bordul autoturismului se afla doar o femeie în vârstă de 35 ani, care s-a panicat și a pierdut controlul direcției, mașina intrând apoi într-un gard.

Victima a fost asistată la fața locului și, ulterior, a fost transportată la spital cu arsuri de gradul II la nivelul mâinilor.

La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit la nivelul boxei din portieră.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.