Ploiești Jazz Festival, ajuns deja la cea de a XVIII-a ediție, găzduiește concerte între 25 și 29 octombrie

Seria concertelor care vor încununa întreg evenimentul este programată să se desfășoare în perioada 25-29 octombrie și va reuni pe scena ”Ion Baciu” nume importante ale genului, artiști cu numeroase premii în palmares.
Și anul acesta festivalul se va desfășura sub înaltul patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române şi sub egida Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Ploieşti.
Miercuri 25 octombrie
Deschiderea din 25 octombrie ne poartă în perioada în care jazz-ul, eleganța și swingul erau must-have-ul oricărei seri. La ora 19.00 vor urca pe scena sălii Ion Baciu New Vegas Show, alături de Orchestra Simfonică a filarmonicii ploieștene, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie.
De la ora 21.00 este programat concertul Swinging Voices&Jazz Notes, într-o colaborare de excepție a Corului Filarmonicii cu Ploiești Trio Jazz, sub conducerea muzicală a lui Eduard Dinu.
Joi 26 octombrie
Cea de a doua seară de concerte continuă cu turneul național al ansamblului Violoncelissimo (inființat de maestrul Marin Cazacu), Clasic la puterea a treia, Ploieștiul fiind una dintre cele 11 opriri ale formației camerale în drumul lor de promovare a muzicii și a tinerelor talente din România. Locul de întâlnire va fi Sala Coloanelor a Palatului de Cultură, la ora 17.30.
Seara va merge înainte cu reprezentațiile fabuloase ale formațiilor camerale Antonio Faraò Trio (ora 19.00) și Giovanni Mirabassi Quartet (ora 21.00), în incinta Filarmonicii Ploiești.
Vineri 27 octombrie
Prima parte din a treia zi a festivalului, este dedicată Workshopului cu Don Braden – sax&flute, 27 octombrie, ora 11:00, la Palatul Culturii.
Seara de 27 octombrie promite un program intens, cu nuanțe îndrăznețe, propunând publicului ploieștean două experiențe inedite alături de Omar Sosa Quarteto AfroCubano și China Moses&The Vibe Tribe, începând cu orele 19.00, respectiv 21.00, în sala Filarmonicii.
Sâmbătă 28 octombrie
Seria de concerte continuă cu minunatul program A song for Benji, oferit de Omri Mor Trio&Quintet de la ora 19.00 și va continua cu Earth, Wind & Wonder alături de Don Braden Quartet, începând cu ora 21.00. Locația – Filarmonica Ploiești.
Duminică 29 octombrie
Începând cu ora 19.00, pe scena Filarmonicii va urca Rick Margitza Quartet, iar de la ora 21.00 Roberto Fonseca Trio va încheia șirul evenimentelor cultural-muzicale.
Muzică în mișcare
Și pentru că v-ați obișnuit deja cu îndârjirea organizatorilor de a aduce muzica și-n cele mai neașteptate locuri nu putea lipsi din programul festivalului Caravana Ploiești Jazz Festival by Apazol Trans. Tot ce aveți de făcut este să urmăriți tirul special amenajat ca o „scenă” mobilă ce va plimba muzica de jazz pe artere ale Ploieștiului, Caravana pornind la drum pe ruta Blvd. București – Blvd. Independenței – Blvd. Republicii și retur începând cu ora 18.00 în zilele de 7, 14 și 21 octombrie 2023.
Cel de al doilea mijloc de transport care va purta acordurile de jazz pe străzile orașului este traseul 30 al TCE, publicul călător fiind așteptat pe 11 și 18 octombrie 2023, la ora 13:00, să urmărească concertele inedite ale trupei Zoom Trio.
Abonamentele sunt în continuare disponibile, la prețul de 400 lei/5 zile (doar 250 lei pentru pensionari, elevi și studenți) și pot fi achiziționate exclusiv de la Casa de Bilete a Filarmonicii.
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall, iar biletele virtuale în valoare de 50 de lei, care permit vizionarea online, pot fi achiziționate de aici.
Biletele (în valoare de 100 lei/ zi) pentru acces fizic la concerte pot fi cumpărate de la Casa de Bilete a Filarmonicii, str. Anton Pann nr. 5.
Casa de bilete tel. 0344 802 782
Ziarul de Ploiești

