Ploiești: Femei reținute pentru furt

Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești la domiciliile a trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt.
La data de 22 martie a.c., suspectele ar fi sustras mai multe produse dintr-o societate comercială din comuna Florești, creând un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei.
În baza probatoriului administrat, față de două dintre femei, cu vârstele de 28, respectiv 33 de ani, din municipiul Ploiești a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentate unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Ziarul de Ploiești

