Ploiesti: Costurile unor spectacole din decembrie sunt duble decat cele pentru iluminatul ornamental
SGU Ploiești, societatea având ca acționar unic Consiliul Local, a anunțat recent că banii oferiți pentru serviciile de iluminat ornamental pe timp de iarnă sunt prea puțini comparativ cu ofertele primite. Și dacă autoritățile nu găsesc venituri pentru această problemă, în schimb se arată mult mai darnice pentru niște concerte.
Astfel, pentru beculețele și ghirlandele care ar trebui să împodobească municipiul, între 6 decembrie și 6 ianuarie 2016, s-a alocat suma de aproximativ 150.000 de lei. Iar singura oferta primită a fost dublă ca valoare.
În schimb, Primăria Ploiești este gata să dea de două ori mai mult – 315.000 lei (70.000 de euro), plus TVA – pentru două concerte de Moș Nicolae și de Anul Nou.
Culmea, autoritățile au precizat și ce formații doresc. Pe 6 decembrie se acceptă doar unul dintre nominalizații Andra, Holograf sau Direcția 5 – concert 45 de minute, iar pe 31 decembrie se dorește ca pe scena (cu 2 scări de acces – un indiciu care probabil restrânge lista de firme, până la cea “norocoasă”) să urce trei soliști cunoscuți, dintre următorii – Delia, Connect-r, Alex Velea, Antonia, Corina, Elena Gheorghe, Andreea Bănică, DJ Tynno, urmați de unul dintre artiştii sau formaţiile Vama, Ştefan Bănică, Smiley ori Holograf.
Cheltuielile reale, estimate de Max-Media.ro pentru cele două concerte, nu pot depăși suma de 30.000 de euro. Rezultă un profit semnificativ pentru firma care va oferi aceste servicii.
Astfel, Ploieștiul riscă să nu aibă iluminat ornamental, dar să răsune de muzică. O fi corect?

