Ploiesti: Concert extraordinar Emy Dragoi & Jazz Hot Club Romania
Ploiesti: Concert extraordinar Emy Dragoi & Jazz Hot Club Romania. Evenimentul are loc în curtea Teatrului de Animatie Imaginario, pe Bulevardul Independenței.
Teatrul „Toma Caragiu” vă invită sâmbătă, 8 august, de la ora 20.00, la concertul „Jazz Manouche Ploiești – Omagiu Django Reinhardt”, susținut de cunoscutul artist Emy Drăgoi și Jazz Hot Club Romania.
Jazz manouche este un gen muzical cu o istorie și un parfum aparte, ce își are originile în Franța, țara în care cunoscutul acordeonist prahovean și-a desăvârșit studiile muzicale, l-a descoperit pe Django Reinhardt, unul dintre iluștrii promotori ai acestui gen, și unde i-a fost acordat, în 2005, titlul de „Artistul anului”.
Alături de Emy Drăgoi, pe scenă vor urca membrii Jazz Hot Club Romania – Alex Man (chitara), Bianca Drăgoi (vioară), Flautistu Mircea (contrabas), Alessia Drăgoi (vioară) și Lucian Maxim (baterie).
Biletele se pot achiziționa de la Agenția de bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774.
Prețul unui bilet este de 60 de lei.
Ziarul de Ploiești