Ploiesti: Andrei Volosevici solicita Consiliului Local facilitati fiscale pentru contribuabili
Ploiesti: Andrei Volosevici solicita Consiliului Local facilitati fiscale pentru contribuabili. Proiectul va fi dezbătut joi 26 noiembrie.
Actul prevede reducerea unor obligații fiscale pentru persoanele și firmele afectate de măsurile luate de stat pe perioada pandemiei. Sunt vizați proprietarii de clădiri în care se desfășurau activități economice, care au fost sistate în perioada stării de urgenţă sau a celei de alertă.
Proiectul iniţiat de primarul Andrei Volosevici se referă la „reducerea impozitului pe clădiri aferent anului 2020 cu o cotă de 25%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada în care s-a instituit starea de urgență și/ sau alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care certifică întreruperea parţială a activităţii economice„.
De asemenea, proiectul mai propune scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari ori titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri deţinute de municipalitate, dacă în perioada în care s-au instituit starea de urgenţă şi starea de alertă ca urmare a pandemiei utilizatorii clădirilor respective au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea.
Detalii vezi mai jos
Ziarul de Ploiești