Ploieștean prins când sustrăgea combustibil de la firma din Brazi unde era angajat

0 253

Polițiștii au suprins în flagrant delict, în comuna Brazi, un bărbat, angajat ca șofer profesionist al unei societăți comerciale, în timp ce sustrăgea cantitatea de 35 de litri de combustibil, dintr-un ansamblu cisternă, cu ajutorul unui furtun.

Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate mijloace materiale de probă, iar în vecinătatea cisternei au mai fost găsite recipiente cu produse petroliere, totalizând cantitatea de 250 de litri de combustibil.

Față de bărbatul din municipiul Ploiești a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.