Peste biban cu viermi, cumparat de la supermarketul Carrefour Ploiesti

0 1.970

Peste biban cu viermi, cumparat de la supermarketul Carrefour Ploiesti din zona de nord a municipiului. O cititoare ne-a trimis mai multe poze și filme.

Conform bonului, peștele a fost achiziționat duminică 24 martie.

În momentul când a fost tăiat, înăuntrul său au fost descoperiți mai mulți paraziți, despre care clienții care l-au achiziționat au aflat că au denumirea populară de viermi-sârmă.

Din încrengătura Nematodelor (viermi cilindrici), ei se fixează în special în zona abdomenului și în mușchii spatelui.

Acești paraziți au ca gazdă principală păsările acvatice, de la care ajung ușor la pești (în special la răpitori ca știuca și bibanul), prin găinaț și prin peștii mai mici, infestați la rândul lor.

Dacă ajung în tubul digestiv uman, acești viermi pot ataca peretele stomacului, pe care îl pot perfora.

Pentru ca riscul să fie cât mai mic, peștele trebuie gătit la foc.

Cititoarea care a cumpărat produsul de la Carrefour a recunoscut că nu a contactat Protecția Consumatorului și nici Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.

În schimb, a încercat să ia legătura cu supermarketul, online, fără succes.

Din păcate, până să facă descoperirea, soțul cititoarei a apucat să mânânce un pește prăjit…

Ziarul de Ploiești


Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.