Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Perchezitii la un medic chirurg specializat in domeniul cardiovascular, acuzat de luare de mita

0 263

mita-medicOfițerii de poliție judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureș, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș desfășoară un complex de măsuri operative pentru probarea activității infracționale a lui M.M.L., medic în cadrul unei unități medicale din Târgu Mureș, cercetat pentru săvârșirea unor fapte de corupție.

Pentru administrarea probatoriului în cauză, astăzi, 30 ianuarie 2017, se realizează 5 percheziții domiciliare și la sediul unității medicale în care își desfășoară activitatea medicul.

În fapt, M.M.L., medic specialist în chirurgie cardiovasculară, a condiționat realizarea actului medical, respectiv operații asupra unor pacienți, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situațiilor de natură infracțională, a valorii foloaselor materiale obținute astfel, precum și identificarea și audierea martorilor în cauză. În funcție de evoluția cercetărilor, vom reveni cu detalii.

Alături de ofițerii S.J.A. Mureș, la percheziții participă lucrători ai Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Cluj, Covasna și Harghita, precum și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.