Perchezitii la primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, care este vizat de o ancheta a DNA Ploiesti

0 225

Procurorii DNA Ploiești au efectuat, joi, percheziții la sediul Primăriei Sectorului 1 București, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2006 – 2015.

Conform unor surse judiciare, primarul Andrei Chiliman este vizat de o anchetă a DNA, posibil într-o cauză disjunsă din dosarul cumnatului lui Ponta, Iulian Herțanu.

În cursul zilei de 18 iunie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 7 locații, situate în municipiul București, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.