Perchezitii la Penitenciarul Ploiesti. Vezi ce au descoperit politistii (VIDEO)

0 343

Perchezitii la Penitenciarul Ploiesti. Vezi ce au descoperit politistii, după ce au primit un pont din interiorul închisorii.

PENITENCIARUL PLOIEŞTI,  în colaborare cu B.C.C.O. PLOIEŞTI – SERVICIUL ANTIDROG, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI, au documentat, prin mijloace specifice, începând cu luna septembrie 2020, activitatea unei grupări infracţionale formată din 7 persoane, implicată în traficul de produse psihoactive noi, în mediul penitenciar.

În dimineața zilei de 11.11.2020, s-au efectuat un număr de 5 percheziții în camere de detenție din interiorul Penitenciarului Ploiești, fiind puse în executare 7 mandate de aducere pe numele suspecţilor şi citate alte 13 persoane cu privire la care există date că se aprovizionau cu produse psihoactive noi, pentru consum, de la membrii grupării.

Din probatoriul administrat a rezultat că substanţele psihoactive erau impregnate pe bucăţi de hârtie, care ulterior erau introduse în penitenciar prin intermediul corespondenţei.

După introducere, bucăţile din hârtie erau livrate membrilor grupării care, ulterior, le distribuiau către diverşi consumatori, în schimbul unor sume de bani sau unor bunuri (cafea, ţigări, articole vestimentare).

În ceea ce priveşte modalitatea de consumare, bucăţile de hârtie impregnate cu produse psihoactive noi, erau introduse în ţigări şi consumate, fiind astfel foarte greu de depistat activităţile infracţionale desfăşurate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 8 coli din hârtie tip A4, 3 bucăți de hârtie de diferite dimensiuni, 5 bucăți de șervețele și o bucată de hârtie de dimensiuni aproximativ 100 cm/40 cm, susceptibile a fi impregnate cu substanțe psihoactive.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au fost aduse, în vederea audierii, 7 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Cercetările sunt efectuate pentru comiterea infracţiunilor de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fapte prev. și ped. de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.