Percheziții într-un caz de înșelăciune privind false contracte de muncă

0 256

Joi dimineața, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Prahova au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș și Prahova, precum și în municipiul București, la adresele unor persoane.

Se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și fals în declarații.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2019 – 2021, administratorii în fapt ai unei societăți comerciale cu sediul în municipiul București ar fi facilitat înregistrarea a 7 contracte de muncă fictive, iar, ulterior, în baza acestora, s-ar fi solicitat acordarea indemnizației pentru creștere copil.

La sediul unității de poliție, vor fi conduse 10 persoane, în vederea audierii.

Prejudiciul estimat până la acest moment este de peste 410.500 de lei.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Investigații Criminale și Criminalistic, dar și al celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.