Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Perchezitii in Prahova, la o grupare acuzata de inselaciune, evaziune si spalare de bani

0 254

perchezitii-PrahovaÎn această dimineață, au fost efectuate 37 de percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale care ar fi creat un prejudiciu de 4.000.000 de euro prin evaziune fiscală, spălare de bani și înșelăciune.

Perchezițiile au vizat sediile unor societăți comerciale (12) și locuințele mai multor persoane bănuite de activități economice ilicite (25).

Activitățile s-au desfășurat în București și în județele Prahova, Ialomița, Iași, Galați, Giurgiu, Vâlcea și Argeș în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune.

Din anchetă a rezultat că persoanele în cauză, în perioada 2011-2012, ar fi creat un circuit financiar din mai multe firme pe care le controlau și între care se desfășurau achiziții fictive de bunuri.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 4.000.000 de euro.

La activități au participat specialiști ANAF și jandarmi.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Departamentului pentru Informații și Protecție Internă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.