Perchezitii in orasul Urlati si intr-o comuna. Cinci indivizi au agresat o familie (UPDATE)

Perchezitii in orasul Urlati si intr-o comuna. Cinci indivizi au agresat o familie, după ce a izbucnit un scandal spontan.
În această dimineață, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au efectuat 5 percheziții domiciliare, la locuințele unor bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.
Perchezițiile au avut loc în orașul Urlați și într-o comună din județ.
Din cercetări, a reieșit faptul că, în cursul nopții de 30 spre 31 martie a.c., mai mulți bărbați, cu vârste între 25 și 32 de ani, ar fi intrat în curtea unui hostel din municipiul Ploiești, pentru a se întâlni cu un alt bărbat care era cazat la acea unitate.
Între cei 5 bărbați și proprietarii unui imobil, care avea curte comună cu hostelul, a izbucnit un conflict spontan. Cei implicați s-ar fi agresat reciproc, susține poliția. Ulterior, primii agresori au intrat fără drept în imobilul anterior menționat.
La locațiile unde au avut loc descinderi au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, și anume o sabie, o bâtă de baseball, două topoare, precum și un pistol cu aer comprimat de tip airsoft.
La percheziții au participat polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești.
UPDATE: Vineri seara, Poliția Prahova a anunțat că, în urma administrării probatoriului, față de doi dintre bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentați unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Ziarul de Ploiești

