Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Percheziții în București și în județul Prahova, într-un dosar penal care vizează societăți din domeniul serviciilor de pază

0 514

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară și 4 mandate de aducere, în municipiul București și în județul Prahova.

Acestea se desfășoară în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa din legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a stabilit că, în perioada martie 2022 – decembrie 2024, reprezentanții a trei societăți comerciale, având domeniu de activitate – asigurare servicii de pază, ar fi reținut și nu ar fi livrat către bugetul de stat contribuțiile cu reținere la sursă aferente salariilor angajaților, cauzând un prejudiciu de peste 5.300.000 de lei.

Din cercetări, s-a mai stabilit că bănuiții ar fi utilizat mai multe societăți comerciale, administrate de persoane interpuse, în cadrul cărora angajau forță de muncă.

Societatea cu bonitate fiscală subcontracta fictiv serviciile de pază, către celelalte societăți comerciale, în scopul de a transfera în sarcina acestora din urmă toate taxele, impozitele și contribuțiile de plată către bugetul consolidat al statului, cu consecința intrării în insolvență a societăților ‘căpușate’.

Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 2 iunie 2025, au fost puse în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză și sume importante de bani.

În acest context, peste 10 persoane vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care au fost emise pe numele acestora.

Față de persoanele vizate vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținerea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa din legea nr. 241/2005.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.