Perchezitii in Baicoi, la suspecti de furt din locuinte si societati

0 1.759

polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băicoi efectuează 4 percheziții la persoane bănuite de furt și furt calificat. Cinci persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Polițiștii din Băicoi au efecuat percheziții la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat din locuință și societăți comerciale. Toate descinderile au loc pe raza orașului.

Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna iunie a anului în curs și până în prezent, persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracție, pe timp de noapte, într-o locuință de pe raza orașului Băicoi, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

De asemenea, pe timp de zi, ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice din societăți comerciale de pe raza municipiului Ploiești, precum și de pe raza orașului Sinaia și Bușteni.

Persoanele bănuite ar fi acționat în grup și reușeau să iasă din societățile comerciale utilizând o vestă specială unde ascundeau sticlele cu băuturile alcoolice.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 4.000 de lei.

La percheziții au participat și jandarmi, precum și lucrători din cadrul Serviciul pentru acţiuni Speciale.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.