Percheziții ale poliției TF în Prahova, la suspecți de furt de combustibili

Polițiștii de la Transporturi au efectuat, marți dimineață, 37 de percheziții în două dosare în care sunt cercetate persoane pentru că ar fi furat, în perioada octombrie 2025 – iunie 2026, aproximativ zece tone de combustibili din vagoane cisternă.
Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și Secției Regionale de Poliție Transporturi București au descins în București și în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Ialomița și Teleorman, într-un dosar de furt calificat, delapidare și neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, constând în sustragerea, în formă continuată, de combustibili din vagoane-cisternă.
Au fost furate diferite cantități de produse petroliere, lubrifianți și material rulant, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
În două dosare penale sunt cercetate 35 de persoane fizice și două persoane juridice, aflate sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Sectorului 1 București și Buftea.
Activitățile au fost sprijinite de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, prin unități centrale și teritoriale.
Ziarul de Ploiești

