Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Pensionar din Ploiești, cercetat penal pentru că ar fi sărutat două minore (UPDATE)

0 296

O femeie a sesizat Secția nr. 3 Poliție Ploiești despre faptul că, luni, fiica sa ar fi fost sărutată de către un bărbat, în fața unui magazin situat pe Șoseaua Buftea, din municipiu.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat două minore de 14 ani și respectiv 15 ani, care ar fi fost agresate sexual de către o persoană.

În urma investigațiilor, individul bănuit de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Ploiești, a fost identificat și găsit. Ulterior, a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere.

În urma probatoriului administrat față de acesta, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Totodată, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

UPDATE: După prezentarea în fața Judecătoriei Municipiului Ploiești, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.