Păulești: Au început lucrările de modernizare a Școlii din Sat Găgeni (FOTO)
Păulești: Au început lucrările de modernizare a Școlii din Sat Găgeni, în cadrul programului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri”.
Proiectul este finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, iar contractul a fost semnat cu o asociere de două firme, pentru suma de 2,83 milioane lei (fără TVA).
Executanții au la dispoziție 18 luni ca să termine și încă o lună pentru ca autoritățile locale să facă recepția.
Lucrările au demarat încă de săptămâna trecută, după ce amplasamentul a fost predat în urmă cu 7 zile.
Momentan, se lucrează la interiorul clădirii, unde au fost dezafectate pardoseli și lambriuri.
Proiectul prevede că toată construcția va fi reabilitată din punct de vedere termic și eficientizată energetic.
În acest sens, se va înlocui instalatia de încălzire existentă cu un sistem de încălzire alcătuit din pompe de căldura și încălzire în pardoseală radiantă, cât și prin intermediul unei instalații de climatizare și ventilare, cu recuperare de căldură.
De asemenea, va fi înlocuită instalația electrică, se vor monta panouri fotovoltaice și vor fi izolați termic pereții exteriori.
Scopul final este de a asigura o încălzire/răcire mai eficientă și de a micșora cheltuielile cu întreținerea unității de învățământ.
„Pe perioada cât se vor desfășura aceste lucrări, elevii de la Școala din Găgeni vor fi mutați la Școala Păulești. Vom vedea cum se pot aranja orele, eventual se va învăța în două schimburi: elevii din clasele I – IV de dimineață, iar cei din clasele V – VIII după-amiază. Din toamnă, dacă există interes din partea copiilor și părinților, vom organiza ore de afterschool la Casa de Cultură din Păulești, cu sprijinul profesorilor.” – a declarat primarul Sandu Tudor.
FOTO: Dă click pe imaginile de mai jos ca să le vezi la dimensiune mare
Ziarul de Ploiești