Patru tineri, între care și o fată, sunt acuzați că au furat din locuința unei ploieștence

Patru tineri, între care și o fată, sunt acuzați că au furat din locuința unei ploieștence. Joi, polițiștii Secției nr.3 au reținut, pentru 24 de ore, pe unul dintre suspecți.
La data de 17 septembrie 2024, patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, , printre care și o fată, au pătruns în locuința unei femei din municipiu, sustrăgându-i mai multe bunuri precum bijuterii, două telefoane mobile, produse cosmetice si parfumuri, cu un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.
În vederea administrării probatoriului, polițiștii au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile bănuiților, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, precum și o parte din bunurile sustrase.
În baza probatoriului administrat, un tânăr de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Ziarul de Ploiești

